Concert caritabil la Universitatea Adventus – 14.12.2024

Campusul Adventist din Cernica a fost gazda concertului caritabil „Ieslea, poartă de iubire”, organizat în data de 14 decembrie, începând cu ora 17.00. Evenimentul muzical a fost susținut de corurile reunite ale Universității Adventus și Asociației Amicus București. Tinerii coriști au încântat publicul participant cu piese despre nașterea Domnului din repertoriul național și internațional.

Sub binecuvântarea lui Dumnezeu armoniile muzicale au adus o atmosferă de pace și bucurie în inimile celor prezenți în capela Universității și pentru cei care au urmărit concertul în transmisiune directă. Dar mai mult decât o experiență spirituală personală deosebită, acest concert a reușit să motiveze la dăruire și susținere în rugăciune pentru Denis Urucu, un tânăr absolvent al Universității Adventus care a fost diagnosticat cu o tumoare malignă și care are nevoie de o intervenție medicală urgentă în Germania.

În cadrul concertului a fost organizată și o lansare de carte pentru două cărți scrise de studenți ai Universității Adventus și ai Asociației Amicus București, volumul de poezii „Ecourile Luminii” și o culegere de mesaje devoționale intitulată sugestiv: „Devoționalul”. Prezentarea acestor cărți într-un eveniment caritabil organizat de tineri a fost motivată pe de-o parte de dorința de apreciere pentru efortul făcut de tineri și de-ai încuraja să continue cu astfel de proiecte, iar pe de altă parte, a fost un alt anunț public prin care s-a oferit posibilitatea de a-l susține pe Denis, pentru că tot ce va fi profit din vânzarea acestor cărți va fi direcționat către el. Cei care doresc să-l susțină pe Denis Urucu, pot face donații în următoarele conturi:

Beneficiar: Urucu Denis

Nr. telefon pentru Revolut: 0771052334

Beneficiar: Carmen Mihaela Urucu

IBAN: RO41 INGB 0000 9999 1145 5970

Ecourile pozitive ale acestui eveniment încă se aud și sunt argumente că în viitor vor fi și alte evenimente ca rezultat al colaborării frumoase dintre studenții Adventus și Amicus. Până la alte evenimente sau proiecte publice organizate de studenți, puteți urmări concertul caritabil din 14 decembrie 2024 pe conturile de YouTube sau de Facebook ale Universității Adventus.

https://www.youtube.com/live/evYAUSFqjZk?si=B7g38OUfdff7BggS 

https://fb.watch/wxGhlBZ5UB/