În cadrul programului „Săptămâna verde„, elevi ai Școlii Postliceale Sanitare „Dr. Luca” din Cernica împreună cu studenți de la Universitatea Adventus au organizat pentru copiii Școlii gimnaziale Nr. 3 din Bălăceanca proiectul de educație medicală „Orășelul copiilor sănătoși”. Cei aproximativ 300 de copii care au participat la această activitate au vizitat zece standuri amenajate în sala de sport pentru prezentarea celor 8 factori care ne ajută să ne menținem o sănătate bună (apa, aerul, soarele, exercițiul fizic, echilibrul fizic și spiritual, temperanța, alimentația și odihna), un stand de instruire pentru prim ajutor și un stand pentru igiena orală. În timpul pe care elevii l-au petrecut la fiecare stand au primit mai multe informații despre tematica predată în locul respectiv iar apoi au participat la o activitate practică pentru exemplificare noțiunilor prezentate.