Deschiderea anului academic 2023-2024 la Universitatea Adventus

Luni, 2 octombrie, în intervalul orar 10:00-11:00, va avea loc Deschiderea festivă a noului an universitar 2023-2024. Evenimentul va avea loc în capela campusului. Fiind prima zi a anului universitar nu se vor desfășura activități didactice.

Alături de alți invitați la acest eveniment vor participa Prof. Univ. Dr. Bogdan Ciucă, Presedintele Academiei de Stiinte Juridice și pastorul Eugen Chirileanu, Directorul departamentului de educație al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

  

De asemenea, începând cu ora ora 12:30 vor avea loc întâlnirile îndrumătorilor de an, cu grupele din anul I:

a. Teologie pastorală, dr. Marius Mitrache, sala E3

b. Asistență socială, lect. univ. dr.  Flavia Cracană-Iosub, sala P1

c. Pedagogia înv. primar și preșcolar, asist. univ. drd. Simona-Cristina Albu, Amf. 1

An nou universitar binecuvântat!