„Darul cerului” – concert umanitar vocal-simfonic la Universitatea Adventus

 

Ca o tradiție a fiecărui final de an calendaristic, înainte de vacanța de iarnă, Universitatea Adventus a organizat concertul umanitar vocal-simfonic „Darul cerului”. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 6 decembrie, în capela Universității Adventus. Concertul a fost susținut de Corul și Orchestra Universității Adventus, alături de prieteni și alți invitați, și a reprezentat un moment de întâlnire pentru comunitatea campusului, unită în misiunea de a transmite mesajul Evangheliei, dar și o ocazie de a-i aduce aproape pe membrii comunității locale din zona Cernica și București, precum și pe cei care fac parte din comunitatea socială extinsă.

La realizarea programului muzical au participat coriști și membri ai orchestrei din cadrul Universității Adventus, alături de prieteni și invitați. Piesele muzicale au fost dirijate de Anca Iordache, Alexandra Cristea, Abigaela Trăilă, Andrada Timofte și Emanuel Iacob și au fost acompaniate la pian de Filip Dintă, Iosif Mircescu și Mario Rotaru. Implicarea interpreților a contribuit la realizarea unui program muzical deosebit, bine primit de public.

Concertul „Darul cerului” a avut un scop umanitar, fiind dedicat sprijinirii unei familii din Piatra Neamț, în care mama a trei fetițe se confruntă cu o situație medicală și socială dificilă. Fetița cea mare, în vârstă de 11 ani, a fost diagnosticată în anul 2023 cu leucemie. Cele două fetițe mai mici, gemene, au fost diagnosticate cu autism și întârziere în dezvoltare, iar una dintre ele suferă și de cataractă congenitală, fiind supusă unor intervenții medicale complexe și având și alte complicații. Toate cele trei fetițe urmează tratamente, terapii de recuperare și ședințe de psihologopedie.

Organizatorii adresează mulțumiri tuturor celor care au participat la concert, studenților implicați în organizare și interpretare, organizației studențești AMiCUS Adventus, conducerii Universității Adventus pentru sprijinul oferit, sponsorilor care au susținut evenimentul, precum și tuturor donatorilor care au ales să se implice în susținerea acestei cauze.

Concertul Darul cerului poate fi vizionat integral online, alături de reportajul dedicat cauzei umanitare, accesând transmisia de pe YouTube: https://youtube.com/live/BAcJFYCngxo De asemenea, evenimentul este disponibil și în varianta difuzată la Speranța TV, la adresa:
https://www.sperantatv.ro/concert-darul-cerului-corul-si-orchestra-universitatii-adventus/