
Chiar dacă pentru unii elevi școala pare plictisitoare, iar sistemul educațional este adesea criticat pentru metodele de predare neatractive, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Cernica lucrurile sunt cu totul altfel. Joi, 23 octombrie 2025, în penultima zi a săptămânii „Școala Altfel”, elevii s-au bucurat de o experiență educațională deosebită, care i-a purtat într-o adevărată călătorie în timp, printre legende, simboluri și lecții de viață.
În prima parte a zilei, sala de sport s-a transformat într-un spațiu plin de culoare și entuziasm, unde istoria a întâlnit
creativitatea, iar învățarea a devenit un joc captivant. Sub coordonarea unor studenți de la Universitatea Adventus și cu sprijinul unor elevi ai Școlii Postliceale Sanitare „Dr. Luca” din Cernica, peste 250 de elevi – de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a – au participat la proiectul „7 minuni antice – 7 valori pentru viață”.
Fiecare dintre cele șapte standuri tematice a reinterpretat o minune a lumii antice printr-o valoare actuală: sănătate, familie, respect, moralitate, creativitate, autocontrol și înțelepciune. Iar la final, toți elevii au fost provocați la un concurs Kahoot interactiv, unde întrebările au fost inspirate chiar din activitățile desfășurate la standuri.
Șapte minuni, șapte lecții de viață
1. Piramida lui Keops – Sănătate / Echilibru / Educație pentru viață
Un grup de elevi de la Școala Postliceală Sanitară „Dr. Luca” i-au ajutat pe copii să înțeleagă principiile unei vieți echilibrate, pornind de la modelul „Piramidei Alimentației”. Copiii au discutat despre alimentație, mișcare, somn și alegeri sănătoase pentru minte și trup.
2. Grădinile suspendate din Babilon – Familia / Recunoștință / Frumos
În activitatea numită „Grădina inimii”, fiecare copil a descoperit simboluri ascunse în cutii colorate și a decis dacă ele aparțin „Grădinii care crește” sau „Grădinii care ofilește” dragostea. Lecția centrală a fost simplă și memorabilă: Floarea dragostei crește în grădina familiei sau se ofilește, în funcție de felul în care membrii familiei se comportă unii cu alții. Elevii au învățat că recunoștința, iertarea și bunătatea ajută dragostea să crească și o protejează să nu se ofilească niciodată.
3. Statuia lui Zeus din Olympia – Autoritate / Respect / Conflict între generații
Prin jocul „Un pas spre înțelegere”, elevii au fost invitați să răspundă la afirmații legate de reguli, ascultare și libertate. Pașii făcuți la dreapta sau la stânga au fost urmați de scurte discuții despre respectul autentic și echilibrul dintre autoritate și dialog.
4. Templul zeiței Artemis din Efes – Moralitate / Respect / Curăție
La standul dedicat curăției și alegerilor morale, jocul „Luptă pentru o inimă curată” i-a provocat pe participanți să adune „mingi albe” (simbolul deciziilor curate) și să evite distragerile. Copiii au descoperit că nu e important doar să fii rapid, ci să alegi corect și să fii exact.
5. Mausoleul din Halicarnas – Creativitate / Arta și timpul liber / Memorie durabilă
Activitatea „Labirintul vieții” i-a condus pe copii într-un traseu simbolic presărat cu provocări, alegând între lucruri care „formează” și cele care „deformează” caracterul. Concluzia: ceea ce alegem în viață, inclusiv ce facem în timpul liber poate fi folosit pentru a ne dezvolta armonios, să realizăm lucruri deosebite și să putem lăsa doar amintiri frumoase.
6. Colosul din Rodos – Autocontrol / Curaj autentic / Teribilism și droguri
Elevii au purtat ochelari speciali care le distorsionau vederea, experimentând cât de greu e să te controlezi atunci când mintea e tulburată. Apoi au jucat „Mit sau Adevăr?”, un joc educativ despre pericolele drogurilor și despre puterea de a spune „nu”.
7. Farul din Alexandria – Înțelepciune / Mentori vs. influenceri / Literatură
În „Coșul cu alegeri – Lumini și Umbre”, copiii au sortat obiecte simbolice în „Lumina Farului” sau în „Umbra Confuziei”. Discuțiile au fost pline de umor și profunzime, punând accent pe diferența dintre modele reale și aparențele superficiale din mediul online.
Experiență, emoție și reflecție
Una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale acestui proiect a fost impactul relației, deopotrivă asupra celor care au organizat activitățile și asupra copiilor care le-au trăit. Entuziasmul, emoția și reflecția au fost prezente la fiecare pas, iar legătura dintre generații s-a simțit reală. Profesorii și studenții au descoperit bucuria de a preda prin joc, iar elevii au învățat lecții de viață fără manuale și note. Toate acestea se pot citi în mesajele celor implicați — organizatori, cadre didactice și participanți — care au descris proiectul drept o experiență care le-a atins inima.
„A fost o bucurie reală să colaborăm din nou cu studenții și profesorii de la Universitatea Adventus. Proiectul 7
minuni antice – 7 valori pentru viață a adus în școala noastră o energie extraordinară și o formă de învățare diferită, atractivă, care i-a captivat pe copii de la cele mai mici clase până la cei mai mari. Mi-a plăcut profesionalismul, entuziasmul și modul în care tinerii s-au apropiat de elevi, reușind să transforme fiecare activitate într-o lecție de viață. Cred că această colaborare ar trebui să continue și pe viitor, pentru că oferă copiilor ocazia să învețe prin experiență și emoție, iar nouă, cadrelor didactice, ne amintește cât de important este să educăm cu pasiune și creativitate.” Simona Străinu, profesor învățător, Școala Gimnazială Nr. 1 Cernica
„Valorile antice, promovate de marile civilizații ale lumii și reafirmate de Biblie, rămân repere esențiale pentru formarea caracterului. În acest proiect am dorit să arătăm că educația adevărată nu se limitează la informație, ci caută înțelepciunea care vine din experiență și din credință. Copiii au descoperit, prin activități simple și pline de sens, principii biblice precum respectul, curajul, recunoștința și echilibrul. Studenții Universității Adventus au reușit să transforme aceste învățături într-o experiență practică, în care istoria, educația și Biblia s-au întâlnit într-un mod natural. Cred că astfel de proiecte ne amintesc că valorile care au rezistat în timp sunt cele care pot da și astăzi lumină și sens vieții.” Daniel Bursuc, capelan Universitatea Adventus
„Pentru mine, proiectul 7 minuni antice – 7 valori pentru viață a fost o experiență extraordinară, care mi-a arătat cât de frumos se pot îmbina istoria, educația și valorile de viață. M-a bucurat mult să văd entuziasmul copiilor și dorința lor de a învăța prin activități practice și joc. Fiecare stand a avut ceva special, dar mai ales m-a impresionat modul în care lucrul în echipă ne-a apropiat — studenți, profesori, elevi și părinți. Cred că astfel de proiecte ne ajută să creștem ca oameni și ca viitori profesioniști, dar și să transmitem mai departe bucuria de a învăța într-un mod creativ și plin de sens.” Mădălina Grozavu studentă anul II, Asistență socială.
„Pentru mine, Labirintul vieții a fost o imagine foarte sugestivă despre parcursul fiecărui om. Copiii au intrat în labirint și au adunat tot felul de obiecte, simboluri ale alegerilor pe care le facem zi de zi. La final, am discutat împreună despre ce ne formează și ce ne poate deforma, despre cum fiecare decizie, oricât de mică, lasă o amprentă asupra caracterului nostru. Mi-a plăcut să văd cât de repede au înțeles copiii că binele, respectul și curiozitatea sinceră pot fi adevărate comori. Cred că această activitate le-a arătat într-un mod simplu, dar profund, că viața este un drum plin de provocări, iar ceea ce alegi să iei cu tine pe parcurs te definește.” Márk Szallós-Farkas student anul IV, Teologie adventistă pastorală
Și elevii, pentru care a fost realizat acest proiect, au vorbit cu entuziasm despre experiența lor și despre cât de mult i-a impresionat această zi plină de descoperiri. Mulți au spus că activitățile i-au ajutat să învețe prin joc și prin activități creative, înțelegând mai bine ce înseamnă respectul, curajul, prietenia și alegerea binelui. Le-a plăcut să exploreze labirintul vieții, să rezolve provocările de la fiecare stand și să afle povești despre locuri și oameni din istorie. Cei mici au spus că s-au simțit ca într-o aventură adevărată și că vor ca studenții Universității Adventus să revină cât mai des la școala lor cu astfel de proiecte. Pentru ei, ziua aceasta a fost o lecție vie despre cum binele,
curiozitatea și credința pot transforma educația într-o experiență frumoasă și memorabilă. După parcurgerea tuturor standurilor, elevii s-au reunit pentru concursul Kahoot, un moment așteptat cu entuziasm. Întrebările au fost inspirate din activitățile de la fiecare „minune”, iar copiii care au răspuns corect și rapid au fost răsplătiți cu mici premii și aplauze. Concursul nu a fost doar un joc, ci și o formă de evaluare creativă, care i-a încurajat pe elevi să fie atenți la ceea ce au văzut și au auzit. Fiecare răspuns corect a devenit o confirmare că învățarea prin experiență funcționează: copiii au reținut idei, nu definiții.
Proiectul „7 minuni antice – 7 valori pentru viață” a fost mai mult decât o activitate extracurriculară: a fost o lecție despre cum se construiește caracterul prin experiență, reflecție și cooperare. Într-o singură dimineață, istoria, Biblia și educația civică s-au unit într-un demers care a adus bucurie și sens. Educația devine o adevărată minune atunci când îi învață pe oameni nu doar să știe, ci să fie. Să sperăm că această inițiativă îi va motiva și pe alții să organizeze astfel de proiecte.

