Criterii

Criterii

Criterii

Admiterea la specializarea Asistenţă socială se face pe baza unui interviu şi a mediei examenului de Bacalaureat.

Etapa I: Interviu – probă orală, eliminatorie

Discuțiile membrilor comisiei de interviu cu fiecare candidat în parte au în vedere valorile morale personale, precum şi motivaţiile care stau la baza deciziei de a opta pentru această specializare, ţinte și obiective referitoare la anii de studiu, precum şi planuri de viitor în ceea ce priveşte vocaţia sau cariera. Interviul este eliminatoriu și se notează cu Admis/Respins.

Etapa II: Verificarea dosarului în vederea clasificării candidaților

În cadrul acestei etape clasificarea candidaţilor se face strict în ordinea descrescătoare a mediilor de la examenul de bacalaureat (cu o pondere de 100% în media generală de admitere), în limita numărului de locuri stabilit.

Criteriul de departajare la medii egale se face în funcție de media obținută din mediile anuale de la disciplinele socio-umane (Logică, Economie, Psihologie, Filosofie, Cultura civică, Sociologie) pe parcursul anilor de studii din liceu.

Rezultatele concursului de admitere se fac publice prin afişare la avizierul Facultății şi pe pagina web proprie, cu respectarea regulamentului privind protecția datelor personale.