>>>Regulament de participare
1. La ediția din acest an sunt disponibile un număr de 60 de locuri fără plată pentru cazare și masă.
2. Participarea este condiționată de înscriere, care se face până la data de 1 mai, ora 12:00, și punctajul obținut în ordine descrescătoare în limita locurilor disponibile.
3. La sosirea în campus fiecare persoană va fi înregistrată și va primi un ecuson din partea organizatorilor.
4. Cei care doresc să se implice ca voluntari la acest eveniment sau au un mesaj de prezentat în cadrul programului îi rugăm să anunțe organizatorii.
5. Fiecare participant este rugat să respecte programul evenimentului și recomandările sau anunțurile comunicate ulterior de organizatori.
6. În cazul unor neclarități cu privire la program sau alte situații care privesc administrația campusului se va apela la persoanele care fac parte din echipa de organizare a evenimentului.
7. Este de așteptat ca fiecare persoană care participă la eveniment să păstreze curățenia și să protejeze bunurile din locul de cazare sau spațiile unde au loc întâlnirile.

>>> Echipa de organizare
>>>Formularul de înscriere
Înscrierile pentru participarea la Zilele Institutului Teologic Adventist s-au încheiat azi, 1 mai, ora 12.00, cum a fost menționat în regulamentul de participare. Vă rugăm să consultați lista cu persoanele înscrise și punctajul obținut. Vă mulțumim.
>>>Lista persoanelor înscrise și punctajul obținut
>>>Lista persoanelor calificate în limita locurilor disponibile
>>>Înscriere pentru seminare
Vă invităm să faceți cunoștință cu invitații speciali și profesorii Institutului care vor susține seminarii sâmbătă, 9 mai, orele 9:45 – 10:45. De asemenea, vă rugăm să alegeți seminarul la care doriți să participați, completând formularul de mai jos.