
În zilele de 5-7 mai 2023 a avut loc în campusul adventist din Cernica evenimentul Zilele Universității Adventus. La această întâlnire au participat mai mulți adolescenți și tineri interesați de educația adventistă, dar totodată și de o experiență spirituală autentică. Activitățile și momentele de închinare pregătite de organizatori s-au desfășurat sub mottoul: „Educație și Spiritualitate”, mesaj inspirat dintr-un citat scris de Ellen G. White: „Sfințenia și experiența religioasă stau la temelia adevăratei educații.” (E. G. White, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 505).
Invitatul evenimentului din acest an a fost dr. Jan Harry Cabungcal, medic neurolog, dar care în ultimii doi ani s-a dedicat proiectelor misionare. Deși este originar din Filipine, el și-a terminat studiile doctorale la Universitatea din Zurich în anul 2002, iar după ce s-a botezat în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a dezvoltat o pasiune deosebită pentru prezentarea mesajului evangheliei. În anul 2015 a primit din partea Societății Elvețiene pentru Psihiatrie Biologică premiul „Tânărul cercetător al anului”.
Participanții la acest eveniment au rămas impresionați de hotărârea lui de a renunța la activitatea profesională pentru un timp nedefinit și de a lucra ca misionar. De când a luat această decizie a fost implicat în mai multe campanii de evanghelizare ca vorbitor principal sau în proiecte medicale. În prezent a rămas într-o relație de colaborare ocazională pentru activitatea didactică și de cercetare.
Tinerii care au fost prezenți în campus au apreciat oferta organizatorilor și au trăit o experiență deosebită de consacrare în urma mesajelor prezentate și a apelurilor pe care le-a făcut vorbitorul principal. Mărturiile lor sunt convingătoare.
„Îmi place în campus, este frumos, liniștit, poți să-ți faci mulți prieteni și pot spune că m-am îndrăgostiți de locul acesta.” (Răzvan Nedelea, student)
„Mă simt foarte bine în Campusul Universității Adventus și mi se pare un loc foarte plăcut. Am fost și anul trecut, iar pentru că apreciez mult acest loc am revenit. De fapt, îmi doresc să vin aici să studiez la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar.”
(Estera Nițu, elevă)
„Consider că a fost un eveniment foarte frumos și primitor, iar studenții s-au raportat foarte frumos la noi. A fost o atmosferă foarte frumoasă, iar oamenii din acest loc sunt foarte calmi, calzi și prietenoși.” (Alexandra Stancu, elevă)
„Mi-a plăcut foarte mult programul din capelă, turul de campus și mai ales micul muzeu al istoriei adventiste din România. Am apreciat foarte mult și vorbitorul principal de la acest eveniment, mai ales pentru că a făcut referire la multe citate din Spiritul profetic.
(Alex Rus, elev)
„M-am simțit foarte bine la Zilele Universității, iar vizita la acest eveniment mi-a reconfirmat hotărârea de a studia aici Teologie adventistă pastorală. Îl doresc să devin pastor pentru ca să răspund unei chemări foarte importante și să-mi asum una dintre cele mai grele slujbe, dar care poate să devină și cea mai frumoasă dacă mă voi lăsa călăuzit de Dumnezeu la fiecare pas.” (Sebastian Brîușor, elev)
Acest eveniment nu ar fi fost atât de frumos și primitor fără multele pregătiri pe care le-au făcut cu plăcere cei din campus.
„Ediția Zilelor Universității de anul acesta a fost încărcată cu o atmosferă de o profundă spiritualitate, datorată în mod deosebit invitatului special, cât și implicării comunității Adventus (studenți și angajați). Cei prezenți la eveniment au fost purtați prin tainele educației și ale misiunii, în compania Cuvântului lui Dumnezeu, a Spiritului Profetic și a muzicii de calitate. Ambientul campusului, interacțiunea dintre gazde și oaspeți în cadrul programelor și activitățile recreative din ultima zi, au pus o amprentă puternic-pozitivă asupra tuturor participanților. Privim cu anticipație la viitoarea ediție în care liceeni din toată țara și din diaspora sunt bineveniți.” (Conf. Univ. Dr. Laurențiu Moț, Rectorul Universității Adventus)
„
Am apreciat foarte mult echipa de organizare din care am făcut parte. Au fost persoane foarte dedicate și au făcut totul cât au putut de bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am astfel de colegi și îndrumători. La astfel de evenimente învățăm mai mult ce însemnă să slujești, dar totodată trăim satisfacții și binecuvântări deosebite. De asemenea, aș vrea să spun că mi-a plăcut foarte mult și invitatul din această ocazie. Este o persoană care are experiențe foarte frumoase și cu un impact de nedescris. Dumnezeu ne-a vorbit prin ceea ce ne-a prezentat. (Andreeas Ungur, Teologie adventistă pastorală, anul IV)
“Anul acesta sunt pentru prima dată la Zilele Universității și am fost una dintre gazde pentru cei care ne-au vizitat. M-am bucurat foarte mult să observ tineri care sunt curioși să vadă ce să întâmplă aici și am fost mulțumit să disting pe fețele lor semne vizibile că au gustat o bucată dulce din experiența pe care o ai ca student la Universitatea Adventus.” (Aurel Vișovan, Teologie adventistă pastorală, anul II)
Cei care sunt elevi sau studenți și nu au reușit să ajungă la evenimentul organizat în acest an, dar își
doresc să studieze la Universitatea Adventus sau la Școala postliceală Dr. Luca din Cernica, sunt așteptați la Zilele Universității Adventus ediția 2024 sau pot să viziteze pagina de internet a instituției la adresa uadventus.ro/admitere2023. În oferta de acest an este și un program de master în Științele educației cu titlul „Inovație în Educație și Responsabilitate Socială”, iar dacă legea de înființare va fi publicată în Monitorul oficial până la începerea sesiunii de admitere, din această toamnă va începe și programul de master în teologie „Teologie și misiune adventistă contemporană”.

