Săptămâna de rugăciune de toamnă la Universitatea Adventus – 2022

Așa cum este un bun obicei, la începutul unui nou an universitar, Universitatea Adventus din Cernica împreună cu Școala postliceală sanitară „Dr. Luca” au organizat o săptămână de rugăciune. La evenimentul din acest an programat în perioada 21 – 29 octombrie 2022 au  participat profesori, studenți, angajați ai instituției și mulți oaspeți. În această toamnă prezentările din fiecare seară au fost susținute de un invitat special, pastorul Trevor O’Reggio, profesor la Universitatea Andrews din Statele Unite. Prelegerile pregătite pentru fiecare seară au fost inspirate de lecțiile din viața lui Daniel și a lui Iosif și au avut ca titlu generic: „Urmărind excelența”. În plus, aceste lecții de viață au fost alese să arate spre modelul deplin al excelenței, Domnul Isus Hristos.

„Iosif, bărbat în orice vreme!”, „Urmărind excelența: Daniel, omul lui Dumnezeu în Babilon” sau „Iosif și Isus” sunt doar câteva dintre titlurile prezentărilor care i-au motivat pe tineri să trăiască în timpul nostru după principiile excelenței spirituale care au rămas valabile în orice vreme. De aceea, fiecare întâlnire a fost o invitație de întoarcere la principiile biblice de excelență și un îndemn la rugăciune pentru putere de la Dumnezeu de a transmite mai departe aceste adevăruri prin lucrarea de slujire.  Din mărturiile unor studenți sau profesori care au participat la acest eveniment am putut înțelege că astfel de ocazii aduc cu ele experiențe spirituale autentice și contează foarte mult în formarea lor pentru viață.

„Poate pentru unii colegi a fost o săptămână oarecare, dar pentru mine personal, a fost mult mai mult decât atât: a fost săptămâna în care am luat decizii care îmi vor modela viitorul. În aceste zile am învățat ce înseamnă credința autentică, încrederea în Dumnezeu, iertarea și cum Dumnezeu își ține promisiunile și făgăduințele scrise în Biblie. De asemenea, fiind implicată activ la fiecare ocazie de prezentare, am învățat ce înseamnă încrederea în Cel ce ne-a creat, Cel care rezolvă orice problemă, chiar dacă omenește pare imposibilă.

Faptul că această săptămână s-a încheiat cu Sfânta Cină și cu Sabatul Recunoștinței, mi-a oferit ocazia să observ multe suflete care Îl caută pe Dumnezeu din toată inima. Emoțiile prezente în capelă în acele momente nu le pot descrie, dar lacrimile pe care le-am văzut la colege sau colegi mi-au reamintit de frumusețea iubirii lui Dumnezeu. Săptămâna aceasta am primit o nouă confirmare că El ne-a pregătit fiecăruia veșnicia, dar depinde de noi ce vom alege.” Emanuela Goleanu, studentă anul II la Pedagogia învățământului primar și preșcolar.

„Participarea la săptămâna de rugăciune mi-a fost de mare ajutor și am apreciat mult că pastorul Trevor O’Reggio a pus în valoare relațiile noastre pentru că ne-a încurajat să ne rugăm mult unii pentru alții. Consider că mesajul vieții lui Iosif este unul actual, iar limbajul folosit de vorbitorul principal a fost pe înțelesul nostru. Chiar și acum îmi sună în minte una din afirmațiile sale: „Don’t be a dream killer!” („Nu fi un ucigător de visuri!”). Această expresie m-a ajutat să înțeleg că în relaționarea mea pot produce rău prin comportamentul sau vorbele mele. Cred că de acum am să mă întreb mai atent ce influență am asupra altora, bună sau rea? De asemenea, am fost plăcut impresionat că pastorul Trevor  a reușit să abordeze tema sexualității nu ca pe un tabu, ci ca pe o preocupare actuală a tinerilor.

În final, aș dori să mai amintesc de programul dedicat recunoștinței, care a fost un moment unic. Mintea noastră a fost mereu îndreptată către Dumnezeu și ne-am gândit la motivele pentru care îi suntem recunoscători. Momentul de ungere și de predare a cântărit mult și m-a făcut să-mi pun întrebări cu privire la autoritatea din viața mea.” Andy Marin, student anul II la Teologie adventistă pastorală

„Personal consider că momentele de rugăciune de la începutul și finalul fiecărei prezentări, profunzimea temelor și entuziasmul cu care au fost prezentate au făcut din acest eveniment o chemare puternică pentru mulți dintre cei prezenți de a păși cu hotărâre pe urmele excelenței biblice.”, ne-a declarat pastorul capelan, George Șchiopu.

Săptămâna de rugăciune s-a încheiat cu o ocazie de Sfântă cină și un sabat al recunoștinței. Pe lângă ocaziile de închinare programate în fiecare seară, săptămâna de rugăciune a adus și alte momente care s-au bucurat de implicarea și aprecierea celor prezenți, mai ales a studenților. Am putea aminti aranjarea decorului din sală, pregătirea momentele de închinare din fiecare seară, a mesei de părtășie sau a Sfintei Cine. Zilele acestei săptămâni de rugăciune au trecut repede, dar amintirea lor și hotărârile luate vor rămâne pentru mult timp, sperăm că pentru veșnicie.