Poate o singură săptămână să îți schimbe o viață întreagă?

Și nu mă refer la o săptămână oarecare, ci la una care ne-a provocat să trăim fiecare clipă la maximum, să privim către mentorii noștri și să absorbim tot ceea ce erau ei – ca oameni, ca modele, ca exemple vii de slujire. A fost o săptămână în care am lăsat la o parte barierele și ne-am conectat unii cu alții pentru a învăța cum să Îl slujim pe Dumnezeu cu adevărat.

Între 23 aprilie și 1 mai 2025, Universitatea Adventus din Cernica, în colaborare cu Diviziunea Inter-Europeană, a organizat un proiect Erasmus+ chiar în inima Austriei – la Viena. Ca studente ale universității, am avut ocazia să participăm la această mobilitate și să descoperim cum ne putem implica activ în slujirea din cadrul Bisericii Adventiste, mai exact în departamentul „Misiunea Femeii” – un departament cu un potențial extraordinar de a ajunge la oameni din cele mai diverse grupuri sociale.

Am petrecut împreună șapte zile care ne-au adus, fără îndoială, cel puțin un pas mai aproape de chemarea pe care Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi. În fiecare zi am participat la sesiuni consistente de instruire, alături de femei remarcabile, care, prin ceea ce ne-au transmis – atât în conținut, cât și prin felul în care trăiesc – ne-au prezentat un Isus Hristos viu, plin de compasiune și profund implicat în viața oamenilor, în special a femeilor.

Profesoarele universității care ne-au însoțit – doamnele Eliza Spătărelu, Cristina Albu, Laura Maftei și Gabriela Diaconu (contabilă) – alături de invitata specială din partea Diviziunii, doamna Dagmar Dorn, director al departamentului „Misiunea Femeii”, și de Elida Oncea, responsabilul aceluiași departament în cadrul Uniunii de Conferințe din Austria, au fost cele care au adus o valoare reală și profundă întregii mobilități.

Pe lângă activitățile de formare, am avut bucuria să explorăm și o parte din frumusețile orașului, locuri încărcate de cultură, istorie și artă, care ne-au îmbogățit nu doar vizual, ci și sufletește. În Sabat, am avut bucuria să fim prezente în ambele biserici adventiste române din Viena. Vineri seara, am susținut programul la biserica din Meidling, unde fiecare grupă și an de studiu a contribuit prin poezii, cântări, piese instrumentale și intervenții din suflet. Apoi, sâmbătă dimineață, ne-am închinat împreună cu cealaltă comunitate română din Viena – un loc în care ne-am simțit primiți cu brațele deschise, ca și cum am fi ajuns acasă.

Și revin la întrebarea aceea simplă: Poate o singură săptămână să îți schimbe viața?

Vă las pe dumneavoastră să intuiți răspunsul. Ceea ce eu știu sigur este că o singură săptămână a fost suficientă pentru a primi o nouă direcție.

Paula Zariosu/Universitatea Adventus din Cernica