CENTENARUL UNIVERSITĂȚII ADVENTUS LA CERNICA – 25-26.10.2024

În sabatul din 25-26 octombrie 2024 a avut loc la Cernica ultimul eveniment public din cadrul Centenarului Universității Adventus (1924-2024). Toate programele s-au desfășurat sub titlul generic: „Credința față în față cu scepticismul” (Luca 18:8). Întâlnirile au început de vineri seara, iar tot sabatul au fost mai mulți invitați care au avut prezentări despre istoria școlii, a Bisericii și au fost amintite anumite persoane și unele dintre cele mai cunoscute idei care au modelat și au provocat gândirea creștină, precum și „lupta credinței” de-a lungul tipului și în perioada formării și dezvoltării Universității Adventus. Cele trei servicii divine din sabat au fost transmise live pe conturile de Facebook și YouTube ale Universității.